„La început creştinismul a fost predicat de laici” – Papa Francisc, la audiența generală

„O casă este o biserică  familială, unde să se trăiască comuniunea şi să se ofere cultul vieţii trăite cu credinţă, speranţă şi caritate”, a spus Papa Francisc, la cateheza audienței generale de miercuri, 13 noiembrie 2019, pornind reflecția sa de la capitolul 18 din Faptele Apostolilor. Sfântul Părinte ne prezintă...

Continuați lectura

„Să-i cerem Duhului Sfânt capacitatea de a încultura cu delicateţe mesajul credinţei” – Papa Francisc, la audiența generală

„Continuăm «călătoria» noastră cu cartea Faptele Apostolilor. După încercările trăite la Filipi, Tesalonic şi Bereea, Paul ajunge la Atena, chiar în inima Greciei (cf. Fap 17,15). Această cetate, care trăia la umbra gloriilor antice în pofida decadenţei politice, păstra încă primatul culturii.” – cu aceste cuvinte și-a început Papa Francisc...

Continuați lectura

„«Eu ascult mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni»: este marele răspuns creştin” – Papa Francisc, la audiența generală

Miercuri, 28 august 2019, Papa Francisc a dedicat cateheza de la audiența generală capitolului 5 din Faptele Apostolilor, punând accentul pe figura lui Petru, în calitate de martor principal al Celui Înviat. În acest capitol, spune Sfântul Părinte, „Biserica de la începuturi se arată ca un «spital de campanie» care...

Continuați lectura

„Duhul Sfânt este artizanul comuniunii, este artistul reconcilierii” – Papa Francisc, la audiența generală

„Duhul Sfânt nu se manifestă numai printr-o simfonie de sunete care uneşte şi adună armonios diversităţile ci se prezentă şi ca dirijorul orchestrei care face să fie interpretate partiturile laudelor pentru "marile opere" ale lui Dumnezeu”, a spus Papa Francisc, la audiența generală de miercuri, 19 iunie 2019. În cea...

Continuați lectura

„Pentru a ne ruga trebuie să ne facem mici, pentru ca Duhul Sfânt să vină în noi” – Papa Francisc, la audiența generală

Miercuri, 22 mai 2019, în piața San Pietro de la Vatican, Papa Francisc a încheiat ciclul de cateheze despre rugăciunea Tatăl nostru, cu tema „Oriunde te-ai afla, invocă-l pe Tatăl”. „Aceasta este rădăcina rugăciunii creştine: a-i spune «Tată» lui Dumnezeu. Dar este nevoie de curaj! Nu este vorba atât de...

Continuați lectura

„Iată ce este omul: o fiinţă menită pentru viaţă, care visează iubirea şi binele” – Papa Francisc, la audiența generală

Papa Francisc și-a continuat miercuri, 15 mai 2019, seria catehezelor despre rugăciunea Tatăl nostru, dedicând cea de-a 15-a cateheză cuvintelor „ci ne mântuieşte de cel rău”. „Cu această dublă implorare: «nu ne abandona» şi «ne mântuieşte», reiese o caracteristică esenţială a rugăciunii creştine. Isus îi învaţă pe prietenii săi să...

Continuați lectura

„Hrana nu este proprietate privată, ci providenţă de împărtăşit, cu harul lui Dumnezeu” – Papa Francisc, la audiența generală

„Pâinea pe care creştinul o cere în rugăciune nu este pâinea «mea», ci este pâinea «noastră»”, a spus Papa Francisc la audiența generală de miercuri, 27 martie 2019, desfășurată în Piața Sfântul Petru. Continuând șirul catehezelor despre rugăciunea Tatăl Nostru, Pontiful s-a oprit cu reflecția de această dată la cuvintele...

Continuați lectura

„Aceasta este voinţa lui Dumnezeu: mântuirea omului, a oamenilor, a fiecăruia dintre noi” – Papa Francisc, la audiența generală

„Aceasta este voinţa lui Dumnezeu: mântuirea omului, a oamenilor, a fiecăruia dintre noi”, a spus Papa Francisc, la audiența generală desfășurată miercuri, 20 martie 2019, în piața Sfântul Petru, reflectând la invocația „facă-se voia ta” din rugăciunea Tatăl nostru. „Rugându-ne «facă-se voia ta», nu suntem invitaţi să ne plecăm capul...

Continuați lectura

„Dumnezeu ne precede mereu, Dumnezeu surprinde mereu” – Papa Francisc, la audiența generală

Papa Francisc s-a întâlnit miercuri, 6 martie 2019, cu pelerinii adunați în Piața San Pietro de la Vatican, la tradiționala audiență generală. În cadrul acesteia, Sfântul Părinte a continuat seria catehezelor dedicate Rugăciunii Tatăl Nostru și a reflectat acum la invocația „vie împărăţia ta”: „După ce s-a rugat pentru ca...

Continuați lectura

„Dumnezeu este cel care sfinţeşte, cel care ne transformă cu iubirea sa” – Papa Francisc, la audiența generală

Miercuri, 27 februarie 2019, în piața San Pietro de la Vatican, a avut loc tradiționala audiență generală a Papei Francisc, în cadrul căreia Sfântul Părinte a continuat seria catehezelor dedicate Rugăciunii Tatăl Nostru. În centrul reflecției a stat de această dată prima dintre cele şapte invocaţii ale acestei rugăciuni, adică...

Continuați lectura