Nu există comentarii încă

„La început creştinismul a fost predicat de laici” – Papa Francisc, la audiența generală

„O casă este o biserică  familială, unde să se trăiască comuniunea şi să se ofere cultul vieţii trăite cu credinţă, speranţă şi caritate”, a spus Papa Francisc, la cateheza audienței generale de miercuri, 13 noiembrie 2019, pornind reflecția sa de la capitolul 18 din Faptele Apostolilor. Sfântul Părinte ne prezintă astfel cum „Paul găseşte ospitalitate la un cuplu de soţi, Acvila şi Priscila, constrânşi să se mute de la Roma la Corint după ce împăratul Claudiu a poruncit expulzarea iudeilor”.

Papa Francisc subliniază faptul că acești soţi au o inimă plină de credinţă în Dumnezeu şi generoasă faţă de alţii, fiind capabilă să facă spaţiu celui care, asemenea lor, experimentează condiţia de străin.  

„Gândiţi-vă că de la început creştinismul a fost predicat de laici. Şi voi laicii sunteţi responsabili, prin Botezul vostru, să duceţi înainte credinţa. Era angajarea atâtor familii, a acestor soţi, a acestor comunităţi creştine, a credincioşilor laici care au oferit «humusul» pentru creşterea credinţei”, a mai spus Sfântul Părinte, în cateheza sa.

Spiritul de autosuficiență ne închide inima față de semenii noștri [..] Dacă ale noastre case sunt mari, cu etaj, cu mai multe balcoane, dar din ele au dispărut copiii sau nu sunt locuite mai deloc, unde e frumuseșea adevărată a caselor noastre? Dacă în inima noastră nu este loc și pentru alții, ce e în inima noastră? Un gol și un pustiu.” – spune Pr. Emil Dumea:

 

Postează un comentariu