Nu există comentarii încă

„«Eu ascult mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni»: este marele răspuns creştin” – Papa Francisc, la audiența generală

Miercuri, 28 august 2019, Papa Francisc a dedicat cateheza de la audiența generală capitolului 5 din Faptele Apostolilor, punând accentul pe figura lui Petru, în calitate de martor principal al Celui Înviat. În acest capitol, spune Sfântul Părinte, „Biserica de la începuturi se arată ca un «spital de campanie» care primeşte persoanele mai slabe, adică bolnavii. Suferinţa lor îi atrage pe apostoli, care nu au «nici argint nici aur» (Fap 3,6) - aşa îi spune Petru ologului - dar sunt puternici cu numele lui Isus”.

„Plin de Duhul Domnului său, Petru trece şi, fără ca el să facă ceva, umbra sa devine «mângâiere», vindecătoare, comunicare de sănătate, revărsare a duioşiei Celui Înviat care se apleacă asupra bolnavilor şi redă viaţă, mântuire, demnitate”, mai spune Papa în cateheza sa.

„Să cerem şi noi Duhului Sfânt puterea de a nu ne înspăimânta în faţa celui care ne porunceşte să tăcem, ne calomniază şi chiar atentează la viaţa noastră. Să-i cerem să ne întărească interior pentru a fi siguri de prezenţa iubitoare şi mângâietoare a Domnului lângă noi”, este invovația cu care își încheie Suveranul Pontif cateheza de miercuri.

Reflecția părintelui Iosif Tiba (Bucureşti) pe baza catehezei Sfântului Părinte:

Postează un comentariu