„Este misiunea părinţilor, împreună cu naşii, să alimenteze flacăra harului baptismal în cei mici” – Papa Francisc, la audiența generală

Papa Francisc a încheiat ieri, 16 mai, seria catehezelor din acest timp pascal dedicată Botezului, vorbind despre virtuţile pe care cei botezați, cei îmbrăcaţi în Cristos, trebuie să le cultive. „Astăzi încheiem ciclul de cateheze despre Botez. Efectele spirituale ale acestui sacrament, invizibile pentru ochi, dar operative în inima celui...

Continuați lectura

Pelerinaj cu „reliquia insignis” a Fericitului Ieremia Valahul în Dieceza de Iași

La 10 ani de la întoarcerea Fericitului Ieremia în România, la Sanctuarul dedicat lui de la Onești, a fost stabilit un nou pelerinaj cu osemintele relicvei însemnate a Fericitului, pentru perioada 17-27 mai 2018. Ca urmare a unor repetate cereri ale credincioşilor din zone mai îndepărtate ale diecezei, pr. Ubaldo...

Continuați lectura

Cuvântul vieții pentru luna mai 2018, despre roadele Duhului Sfânt

Mișcarea Focolarelor propune pentru luna mai un nou cuvânt al vieții, de această dată luat din Scrisoarea Apostolului Paul adresată creștinilor din regiunea Galatia, care au primit de la el proclamarea Evangheliei: „Rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea” (Gal 5,22). Referitor la cuvântul...

Continuați lectura

Fake news și jurnalismul de pace – temele Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, 2018

„«Adevărul vă va elibera» (In 8,32). Fake news și jurnalismul de pace” este tema mesajului Papei Francisc pentru Ziua mondială a comunicațiilor sociale, care a fost marcată ieri în Biserica Catolică. Ziua comunicațiilor sociale, marcată anual în duminica a șaptea a Sfintelor Paști, a ajuns anul acesta la cea de-a 52-a...

Continuați lectura

Luna Mariei | La Cluj, Congregaţia Surorilor Maicii Domnului organizează trei zile de spiritualitate mariană

Evenimentul spiritual ajunge la ediţia cu numărul 11. Surorile îi invită şi pe laici la trei zile de rugăciune şi meditaţie sub semnul Mariei. Programul începe azi, de la ora 16:30, cu meditaţia suţinută de pr. Cristian Langa, profesor la Seminarul Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”. Sâmbătă dimineaţă, de la...

Continuați lectura

Luna Mariei | Ligia Man: Când Isus s-a întrupat în trupul Mariei, a îndumnezeit-o şi a unit-o la toată viaţa Lui

Ce ne învaţă dogmele Bisericii Catolice despre Mama lui Dumnezeu? Ele se dezvoltă lent în sânul Bisericii care s-a aflat deseori în situaţia de a contracara doctrine eretice. În faţa pericolului răspândirii unor idei greşite despre realitatea divină, Biserica a meditat mai profund la misterul lui Isus şi a tainelor...

Continuați lectura

„Ori stai bine cu Dumnezeu ori stai bine cu diavolul” – Papa Francisc, la audiența generală

Papa Francisc a continuat ieri, 2 mai, seria catehezelor începută în acest timp pascal despre sacramentul Botezului și s-a oprit de această dată asupra riturilor centrale ale celebrării Botezului: binecuvântarea apei, lepădarea de Satana și proclamarea credinței în Dumnezeu. Pornind în cateheza sa de la semnificația apei, Sfântul Părinte a...

Continuați lectura

Carte de Identitate | Sanda Nicola: „Nu e o carte doar despre mine; e despre fiecare dintre noi”

Sanda Nicola este un jurnalist, putem spune, complet. De foarte tânără, viaţa a pregătit-o pentru asta, nu neapărat din alegere, cât din oblăduire probabil celestă, căci cele mai uimitoare destinaţii nu trec prin poteci bătătorite, ci pe căi noi şi gândite cu grijă de o minte supranaturală. Anul 2005 a...

Continuați lectura