Nu există comentarii încă

„Este misiunea părinţilor, împreună cu naşii, să alimenteze flacăra harului baptismal în cei mici” – Papa Francisc, la audiența generală

Papa Francisc a încheiat ieri, 16 mai, seria catehezelor din acest timp pascal dedicată Botezului, vorbind despre virtuţile pe care cei botezați, cei îmbrăcaţi în Cristos, trebuie să le cultive.

„Astăzi încheiem ciclul de cateheze despre Botez. Efectele spirituale ale acestui sacrament, invizibile pentru ochi, dar operative în inima celui care a devenit creatură nouă, sunt explicate de încredinţarea hainei albe şi a lumânării aprinse” – a spus Sfântul Părinte, amintind totodată și de invitația din exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, de la nr 15: „Lasă ca harul Botezului tău să rodească pe un drum de sfinţenie. Lasă ca totul să fie deschis lui Dumnezeu şi în acest scop alege-l pe El, alege-l pe Dumnezeu mereu din nou. Nu te descuraja, pentru că ai puterea Duhului Sfânt pentru ca să fie posibil, şi sfinţenia, în fond, este rodul Duhului Sfânt în viaţa ta (cf. Gal 5,22-23)”.

Turnăm apa pe capul copilului, pentru a arăta că Dumnezeu este acela care îndepărtează păcatul strămoșesc, Dumnezeu este acela care face din noul copil tocmai tempul Duhului Sfânt, lăcașul măririi sale și tabernacolul în care el îl va primi pe Isus Cristos” – spune pr. Felician Hîrja:

Postează un comentariu