Consacrarea episcopală a Mons. Iosif Păuleţ va avea loc la 6 august 2019, în sărbătoarea „Schimbarea la Faţă a Domnului” (la Iași)

Consacrarea şi instalarea noului episcop al Diecezei de Iași, Mons. Iosif Păuleţ, vor fi marţi, 6 august 2019, în sărbătoarea „Schimbarea la Faţă a Domnului”, de la ora 10.30, în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Celebrantul principal al Sfintei Liturghii solemne şi consacratorul principal va fi Excelenţa Sa...

Continuați lectura

Mons. Petru Gherghel: „Dumnezeu rânduiește să avem un alt episcop și pentru mine este o bucurie, continuitatea în Biserică este un dar pe care Dumnezeu îl oferă și Duhul Sfânt îl asigură”

La data de 6 iulie 2019, când Papa Francisc l-a numit episcop romano-catolic de Iaşi pe Mons. Iosif Păuleţ, Sfântul Părinte a acceptat și cererea de retragere a episcopului Petru Gherghel, care conduce Dieceza de Iaşi din anul 1978 şi a ajuns în anul 2015 la limita de 75 de...

Continuați lectura

Mons. Iosif Păuleț: „Episcopul este ca un tată, care trebuie să recunoască supremația lui Dumnezeu, El este Tatăl nostru”

Mons. Iosif Păuleţ, până acum decan al Decanatului de Bucovina şi paroh la Parohia „Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava, este episcopul numit pentru Dieceza Romano-Catolică de Iași. Sfânta Liturghie de consacrare întru episcopat va avea loc la 6 august 2019, în Catedrala romano-catolică din Iași. Până atunci, PS Petru Gherghel va...

Continuați lectura

Cuvântul vieții, iulie 2019: „În dar aţi primit, în dar să daţi!” (Mt 10,8)

„În dar aţi primit, în dar să daţi!” (Mt 10,8) – este cuvântul vieții, propus de Mișcarea Focolarelor, pentru luna iulie 2019. Acest verset din Evanghelia după Sfântul Matei reprezintă invitația adresată de Isus celor care erau ai săi, „trimișii” lui. Astfel, ei au primit o misiune, un scop pentru...

Continuați lectura