Nu există comentarii încă

„Porunca este de la stăpân, cuvântul este de la Tatăl” – Papa Francisc, la audiența generală

Papa Francisc a continuat miercuri, 20 iunie 2018, în Piața Sfântul Petru, noul itinerar de cateheză despre tema poruncilor din legea lui Dumnezeu, intitulând a doua cateheză: „Zece cuvinte” pentru a trăi alianţa.

„Tradiţia ebraică va numi mereu Decalogul «cele zece cuvinte». Şi termenul «decalog» înseamnă tocmai asta – spune Papa Francisc –  Şi totuşi au formă de legi, sunt în mod obiectiv nişte porunci. Aşadar, de ce foloseşte autorul sacru, chiar aici, termenul «zece cuvinte»? Şi de ce nu spune „zece porunci”? [...] Porunca este o comunicare care nu cere dialogul. În schimb, cuvântul este mijlocul esenţial al relaţiei ca dialog”.

Așadar, Sfântul Părinte a subliniat faptul că modul în care percepem poruncile în viața noastră ne situează tot timpul la răscrucea dintre a avea o mentalitate de sclavi sau una de fii. Porunca este de la stăpân, cuvântul este de la Tatăl. De aceea am primit cele 10 porunci, cele 10 cuvinte, pentru că Domnul vrea să aibă grijă de noi, a mai spus Papa.

Este foarte important modul în care noi ne punem în relație cu Dumnezeu. Și în poruncă, noi suntem chemați să îl căutăm pe Dumnezeu, să îl descoperim pe el, nu să înfăptuim niște norme. Pentru că dacă am înfăptuit normele, dar, în același timp, pe Dumnezeu nu l-am găsit și poate chiar trăiesc departe de el, care este scopul acestor legi, dacă nu m-am apropiat nici de Dumnezeu nici de aproapele? Deci aceste legi sunt un mijloc pentru a ajunge la Dumnezeu, pentru a ne apropia de el în libertate, nu ca niște sclavi, ci ca niște fii ai săi” – explică pr. Augustin Folner (OCarm):

 

Postează un comentariu