1

PS Florentin Crihălmeanu: Postul trebuie ţinut cu discernământ

"Fiecare creştin trebuie să discute aceste probleme cu îndrumătorul spiritual, să îşi facă un examen de conştiinţă, pentru un bun discernământ asupra modului de a posti. Sunt atâtea devoţiuni, mijloace prin care ne putem apropia de Dumnezeu! Postul trebuie să fie şi o educaţie la bine, la rugăciune. Postul nu înseamnă numai NU, postul înseamnă şi DA; deci, pe de o parte, a nu face ceea ce ştiu că este rău, a renunţa la anumite acţiuni pentru Dumnezeu, dar şi a face binele, a face milostenie, caritate. Referitor la partea alimentară, Sfântul Vasile cel Mare face câteva dinstincţii subtile. El zice că noi suntem tentaţi să luăm alimentele cele mai bune, să mâncăm alimentele cele mai fine. Să ne propunem să dăm ce e mai bun altora. De asemenea, să nu mâncăm pe săturate, să mâncăm mai light, ceea ce îmi dă şi o voiciune a minţii; a renunţa la o masă pentru a duce acele alimente unui om sărac, pentru a face mai mult timp rugăciunii, dar nu în dauna sănătăţii" - spune PS Florentin în recomandările pentru Postul Mare.

Comentariu (1)

  1. Reply
    Roman Ioanspune

    Fericiti sunteti clujenilor; prin P.S FLORENTIN Vladica – de pie memorie – IULIU Hossu va vorbeste in continuatre.Rugati-va pentru Preasfintia Sa ca Dumnezeu sa ni-l tină ani multi și buni,drept îndreptând cuvântul adevărului Său!

Postează un comentariu