Nu există comentarii încă

Ziua Mondială a Bolnavilor | Pr. Sorin Crăciun: A te face simţit prezent şi a-i asculta pe suferinzi

Anul acesta, Papa Francisc a aşezat Ziua mondială a bolnavilor sub semnul evident al carităţii.

"Biserica, Mama tuturor fiilor săi, mai ales bolnavi, amintește că gesturile de dar gratuit, ca acelea ale samariteanului milostiv, sunt calea cea mai credibilă de evanghelizare. Îngrijirea bolnavilor are nevoie de profesionalitate și de duioșie, de gesturi gratuite, imediate și simple cum ar fi drăgălășenia, prin care celălalt simte că este 'drag'", scrie Papa în mesajul pentru această Zi.

A îngriji bolnavii înseamnă a dărui din tine. Cel mai mare dar pe care îl poate face Biserica în orice împrejurare este a-L dărui pe Cristos, Adevărul, Calea, Fericirea, Vindecătorul, Mântuirea. Printre cei care se află,mandataţi de Biserică, să-i asiste spiritual pe cei bolnavi se numără şi părintele Sorin Crăciun din Oradea. Cu o experienţă de mulţi ani în mijlocul bolnavilor, părintele poate acum să mărturisească faptul că "cei care suntem mai aproape de bolnavi avem nevoie de această dăruire totală. Trebuie să lăsăm la o parte formalismele şi trebuie să-l descoperim pe Cristos în patul bolnavului. Dacă se întâmplă acest lucru, mai departe va fi o lucrare de taină a harului, în care tu eşti unealta, iar cel care lucrează este Spiritul Sfânt. Este o caritate prin excelenţă în care tu îl întâmpini pe Isus în suferinţă, în spital":

Postează un comentariu