Nu există comentarii încă

O româncă, la întâlnirea internaţională a corurilor

Evenimentul a avut loc în Vatican, în organizarea Consiliului pontifical pentru promovarea noii evanghelizări.

”Muzica voastră şi cântul vostru sunt un adevărat instrument de evanghelizare în măsura în care voi înşivă deveniţi mărturisitori ai profunzimii Cuvântului lui Dumnezeu care atinge inima persoanelor şi permiteţi o celebrare a sacramentelor, în special a Euharistiei, care te face să simţi frumuseţea paradisului”, le-a spus papa coriştilor reuniţi în cetatea eternă.

A fost a treia astfel de întâlnire care a reunit cantori şi muzicieni din toată lumea. Printre ei s-a aflat şi românca Maria Moldovan, originară din Dej, aflată la studii de specialitate la Roma, unde se specializează pe muzicoterapie. Maria ne-a adus cinste, făcând parte chiar din corul principal, care a coordonat muzical tot evenimentul.

Postează un comentariu