Nu există comentarii încă

Un milion de copii se roagă Rozariul | Campania va fi organizată și la Bacău, pe 18 octombrie, ora 9:00

Odată cu luna octombrie, revine și campania „Un milion de copii se roagă Rozariul”, programată pentru 18 octombrie, la ora 9:00. Invitația ca profesorii, preoții, persoanele consacrate, educatorii și părinții să se roage Rozariul împreună cu copiii, pentru pace și unitate în lume, vine din partea Organizației Kirche in Not (Ajutor Bisericii care Suferă).

Iniţiativa se naşte din convingerea că rugăciunea încredinţată copiilor este într-adevăr capabilă să aducă pacea. Cum sublinia Sfântul Ioan Paul al II-lea în scrisoarea apostolică Rosarium Virginis Mariae: „nu ne putem ruga Rozariul fără a ne simţi implicaţi într-un angajament profund în serviciul păcii”.

Referindu-se la această campanie, în scrisoarea pastorală „Chemarea copiilor la rugăciunea Rozariului” din 2017, PS Petru Gherghel scria: „Astfel, toţi copiii vor deveni «un adevărat canal» prin care Maica Domnului să mijlocească şi să comunice lumii de azi şi tuturor oamenilor o pace durabilă şi o adevărată binecuvântare pentru fiecare locuitor al acestui pământ. Lumea de azi are nevoie de linişte şi de pace adevărată, după dorinţa şi promisiunea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a făgăduit-o celor ce cred în el şi o cer cu inimă curată: «Pacea mea o dau vouă» (In 14,27), o pace cerească şi durabilă”.

Despre cum se va desfășura inițiativa „Un milion de copii se roagă Rozariul” la Bacău, pr. Leonard Farcaș:

 

 

 

 

Postează un comentariu