Nu există comentarii încă

După activitățile estivale, Oratoriul Salezian „Don Bosco” din Bacău a dat startul noului an formativ

Cu Zilele Oratoriului și apoi Ziua Verilor Împreună, Oratoriul Salezian „Don Bosco” din Bacău a încheiat activitățile de vară și a deschis un nou an formativ dedicat educației, educație care înseamnă dăruire.

„Să nu fie agitație în sufletul vostru, să nu fie dispreț în ochii voștri, să nu fie insulte în cuvintele voastre, ci să aveți milostivire pentru prezent și speranță pentru viitor” sunt cuvinte pe care ni le-a lasat Don Bosco și pe care toți cei care pășesc în curtea Oratoriului se străduiesc să le pună în practică.

„Noul an formativ cuprinde atât activitățile deja obișnuite, cum ar fi Centrul de zi Dominic Savio, Centrul privind Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă Don Bosco, Oratoriul de Weekend sau cursurile cu caracter socio-ocupational, cât și idei noi care să vină în sprijinul tinerilor: proiectul Fii tu șansa mea și Laboratorul lui Don Bosco cu tentă tradițională românească”– a explicat pr. Iosif Ilieș (Sdb):

Toate activitățile propuse de Fundația „Sfântul Ioan Bosco” îi conduc pe copii și pe tineri să își canalizeze energiile spre demersuri educative, încercând să contribuie la buna lor creștere și la corectarea anumitor comportamente neadecvate generate de condițiile de viață și de dezvoltare pe care le pot avea.

Postează un comentariu