Exprimarea este un concept destul de larg. Ce suntem liberi să exprimăm, mai ales cum şi unde. Există şi limite ale libertăţii de exprimare, întrucât acesta nu e un drept absolut, spune, la Radio Maria, Adina Portaru, consilier juridic la ADF International.
Un caz ne indică forma prin care dreptul la libertatea de expresie poate, de exemplu, umili credinţa religioasă. Conform unei ştiri de pe Radio Vatican, o întreprindere din Liturnia s-a folosit de simboluri religioase în nişte mesaje publicitare pentru a vinde haine. Ei au folosit imaginea unui bărbat şi a unei femei, ambii cu aureolă: el în blugi şi tatuat, iar ea purtând o rochie albă şi un şirag de perle. Imaginea era însoţită de frazele: „Isuse, ce blugi!”, „Maica lui Dumnezeu, ce rochie!” şi „Isuse, Maria, ce stil!”, scrie Radio Vatican. O serie de proteste au împins statul lituanian spre a amenda firma cu pricina. Agenţia naţională pentru drepturile consumatorilor a consultat chiar şi Conferinţa Episcopală din Lituania înainte de ajunge la concluzia că publicitatea respectivă nu respectă religia. Curtea Europeană a Drepturilor Omului însă a legitimat acele reclame invocând libertatea utilizării simboluri religioase.
În aceste condiţii, cât de departe poate merge libertatea de exprimare religioasă? „Dacă se tutelează dreptul la expresie, ar trebui să fie tutelat şi dreptul de a nu fi umilite propriile sentimente religioase”, spune iezuitul Francesco Occhetta de la revista „Civiltà Cattolica”.
Pe de o parte, libertatea de exprimare religioasă pare oprimată atunci când discursul religios este public şi direct. Pe de altă parte, Adina Portaru, consilier juridic la ADF International, explică, la Radio Maria, că libertatea de expresie se poate transforma în contra-naraţiune cu scopul de a discredita însuşi simbolul religios.
"Libertatea de exprimare este sub asediu în ultima perioadă; vorbim de o libertate care a stat ca ideal în urma celor două războaie mondiale şi a fost ridicată pe un piedestal în societăţile democratice. Juridic, înregistrăm tot mai multe legi la nivel naţional, dar şi supranaţional, care limitează libertatea de expresie. Îngrădind libertatea de expresie, normal că se îngrădesc şi anumite opinii, credinţe religioase, dar şi areligioase. Din ce în ce mai mult apare un concept foarte vag şi care se insunează în jurisprudenţă, mai ales în legi şi rezoluţii, şi anume: discurs incitator de ură, o noţiune fără un conţinut juridic clar. (...) Discursul incitator la ură este un concept atât de vag, încât îndreptăţeşte pe oricine să introducă o acţiune în justiţie împotriva unui alt cetăţean sau un vecin; se creează de fapt o cultură a urii, nu a toleranţei. Noi vedem o proliferare a unor cazuri absurde. (...) E un concept care nu aduce beneficii sociale. Persoanele care sunt parte din grupări religioase, care sunt ofensate sau atacate în spaţiul public - lucru care se întâmplă foarte mult - ar trebui să contraargumenteze şi să vină cu un discurs robust şi nu cu acţiuni în instanţă. Aceasta este poziţia noastră, văzând ce se întâmplă în jurisprudenţă. (...) O altă problemă este libertatea de exprimare online. Vedem că şi acolo acele libertăţi sunt tot mai restrânse; vorbim nu doar de limitări, ci chiar şi de înlocuirea discursului considerat ofensator sau incitator la ură cu o contra-naraţiune."