Nu există comentarii încă

Papa Francisc în Chile | Sfânta Liturghie pentru progresul popoarelor

Papa Francisc a celebrat miercuri, 17 ianuarie, pe aerodromul din Temuco, cea de-a doua Sfântă Liturghie – pentru progresul popoarelor – din cadrul călătoriei sale apostolice din Chile (cu tema „Pacea mea o dau vouă”).

În predica sa, Papa Francisc a vorbit despre două posibile ispite care pot să apară şi „să polueze de la rădăcină” darul unității primit de la Dumnezeu: sinonimele false și armele unității.

Aceste atitudini sunt ca lava de vulcan care distruge totul, arde totul, lăsând în urma sa numai sterilitate şi dezolare. În schimb, să încercăm şi să nu încetăm să căutăm dialogul pentru unitate. Pentru aceasta spune cu putere: Doamne, fă-ne artizani ai unităţii tale” – a spus Papa Francisc.

Reflecția pr. Gabriel Bucur pe marginea predicii Papei Francisc:

Foto: AP

Postează un comentariu