1

15 mai – Ziua internaţională a familiilor

Anual, la 15 mai, este celebrată Ziua internaţională a familiilor, proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 septembrie 1993. Prin instituirea ei se dorește sensibilizarea opiniei publice cu privire la problemele legate de familie și la procesele sociale, economice şi demografice care afectează familiile.

Tema de anul acesta a Zilei internaţionale a familiilor este „Familiile şi acţiunea climatului: Focus pe SDG 13”, cu accent pe îmbunătățirea educației, a sensibilizării și a capacității umane și instituționale privind atenuarea schimbărilor climatice.

„Criza ecologică ce afectează acum întreaga omenire este, în cele din urmă, înrădăcinată în inima omului, care aspiră să controleze și să exploateze resursele limitate ale planetei noastre, în timp ce ignoră membrii mai vulnerabili ai familiei umane”, scria Papa Francisc în mesajul transmis patriarhului Bartolomeu cu ocazia simpozionului «Spre Attica mai verde. Ocrotirea planetei și protecția populației» (iunie 2018), publicat de cotidianul «L’Osservatore Romano».

Despre ecologia familiei, dar și alte provocări pe care familia este chemată să le înfrunte astăzi, am discutat la Radio Maria cu Eugenia Dămătăr (absolventa Institutului „Ioan Paul al II-lea pentru studii despre Căsătorie şi Familie”, Lateran):

Comentariu (1)

  1. Reply
    Carmen Tomosspune

    Cristos a inviat!
    Sunt foarte inteserante aceste puncte de reflectie prezenate de dna Eugenia. Cum ar fi sa dedice Radio Maria (de exemplu) o saptamana familiei, in care sa se faca emisiuni cu tematici concrete lagate de familia crestina, de pregatirea tinerelor familii si chiar si a celor cu vechime , in a trece peste provocarile vietii?
    Sau o alta saptamana dedicata tinerilor, adolescentilor…. a pregatirii lor pentru viata de cuplu (intai pentru cea de cuplu necasatorit) …
    Cu marturii din viata altor familii incercate in trecut si cu o rezolutie fericita…
    Ca si cum ar fi o saptamana de cateheza a familiilor si apoi eventual a tinerilor, adolescentilor.

    Oricum va felicit pentru tot ceea ce faceti. Mult spor in continuare!

Postează un comentariu la Carmen Tomos