4

Vasile Bănescu (BOR): Întâlnirea Papei cu Patriarhul Daniel va fi în cheia firească a dialogului şi a ospitalităţii

Se împuţinează zilele până când Papa Francisc vine în România. Nu peste mult timp, Vaticanul va definitiva agenda vizitei apostolice, program care va căpăta astfel o formă completă şi mult mai detaliată. Dar reperele din program sunt deja trasate. Vizita Sanctităţii Sale începe la Bucureşti, iar în miezul zilei de 31 mai stă întâlnirea pe care o va avea cu Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. O întâlnire eveniment care, pentru susţinătorii ecumenismului şi ai dialogului, va trona în agenda călătoriei apostolice. Cu toate acestea, întrevederea va fi privată însă va fi în cheia firească a dialogului şi a ospitalităţii de care se bucură şi Biserica Ortodoxă în mijlocul catolicilor din Occident, spune, la Radio Maria, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

"Este o vizită care va implica atenţia Patriarhiei Române în momentele princiale care privesc Patriarhia: vizita la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, unde se va desfăşura întâlnirea dintre Papa şi îPatriarh, care va fi însoţit de Sinodul Permanent (care include prezenţa mitropoliţilor) al Bisericii Ortodoxe Române. Apoi, Părintele Patriarh îl va întâmpina la Catedrala Naţională pe Papa Francisc, care va vizita acest unic edificiu din România, dedicat memoriei tuturor eroilor români din toate timpurile. Aici se va consuma momentul numit Rugăciunea Tatăl nostru. Nu va fi o slujbă religioasă comună. (...) Va fi o întâlnire sub semnul dialogului şi al ospitalităţii. Ospitalitatea cu caracter liturgic de care se bucură milioanele de români ortodocşi în spaţiul apusean, acolo unde comunităţile romano-catolice au pus în mod frăţesc la dispoziţie foarte multe lăcaşuri de cult pentru românii ortodocşi care merg să participe la Sfânta Litughie, are acum un corespondent în ospitalitatea de care se va bucura Papa Francisc în România", spune Bănescu.

Deocamdată nu se ştie dacă şi întrevederea cu Sinodul Permanent al BOR va fi privată, cert este că e prevăzut un discurs al Sanctităţii Sale - în programul publicat de Conferinţa Episcopală Română. Dacă va fi un discurs, ne putem aştepta ca el să fie impregnat de firul roşu al pontificatului lui Francisc, îndreptat cu atenţia mereu spre cei marginalizaţi, aflaţi în suferinţă, ignoraţi. Aici, Bisericile pot trasa punţi care să unească slujirea aproapelui, prin dialog şi eforturi comune, consideră Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei care completează această idee spunând că "Biserica nu face activism filantropic, ci este izvorul liturgic din care porneşte ulterior acţiunea orientată spre celălalt. (...) Cei care se opun dialogului se situează, din păcate, în afara spiritului creştin autentic. A refuza dialogul cu cineva înseamnă a adopta o atitudine necreştinească, pentru că dialogul nu înseamnă compromis, ci înseamnă a întoarce faţa spre cineva, a-i vorbi, a-l asculta. Cei care blamează dialogul sunt oameni care, cred, nu au asimilat suficient ideea în sine de dialog şi nu-şi dau seama că noi suntem persoane, adică a fi situaţi cu faţa spre celălalt", mai spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Mai jos, interviul integral:

Comentarii (4)

  1. Reply
    X.spune

    Atâția strămosi au aparat Ortodoxia, iar noi ne batem joc de ea! Rugaciunile in comun cu cei de alte confesiuni se află sub anatemele Sfintilor Parinti!
    Papa nu poate fi primit ca si cum ar fi ierarh ortodox!

    • Reply
      MosNaespune

      Papa este ctitor al Catedralei Eroilor din București, prima mare donație in bani pentru construirea Catedralei a fost făcută de Vatican prin Papa Ioan-Paul II-lea. Biserica Romei s-a desprins de Biserica Bizantina la 1053.
      Papa a fost și este cel mai important prelat al Creștinătății. In trecut politicile au făcut rău ambelor biserici. A avut loc împăcarea acestor biserici creștine la Constantinopole (Istanbul), prin vizita Papei Francisc la Patriarhia Ecumenica, unde a cerut iertarea Patriarhului Bartolomeu, pentru păcatele trecutului celor două biserici surori. Dușmănia nu este buna. Iubirea clădește, dușmănia și ura distrug. „Unde dragoste nu e, nimic nu e! „(Sf Pavel). In fata încercărilor viitoare ale omenirii, Creștinătatea trebuie sa fie unită. Este chemarea vremurilor. Asta place Sfintei Treimi! Papa Francisc vizitează Romania, ca un făcător de Pace. Credincioșii creștini catolici trebuie sa fie acolo unde au fost și de unde nu i-a gonit nimeni. Cu toți creștinii lumii, dorim să sărbătorim împreună în aceeași zi Sărbătorile Crăciunului și Învierii.
      Dumnezeu sa lumineze mințile tuturor creștinilor și a arhiereilor lor!
      Sa îl primim pe Papa, cu frățietate creștina, sa dăm un semn la lume că noi creștinii ortodocși suntem la înălțimea timpurilor contribuind la Pacea sfintelor biserici creștine din toată Lumea.
      Sa aveți în inima credință, pace, frățietate și multa iubire, iar ura să dispară dintre creștini!

  2. Reply
    X.spune

    Ortodoxia este pusă in zilele noastre in situatia de a fi corecta politic, ceea ce este inacceptabil. Ceea ce se face in zilele noastre nu e un simplu dialog, ci este o incercare de supunere a Ortodoxiei față de Papa. Ortodoxia are o misiune sfântă, dar nu i se permite să o desfasoare. Toate sectele si confesiunile numite la Sinodul din Creta ,,biserici” sunt incurajate sa intre in dialog cu ortodosii, ocazie cu care nici macar una nu-si incurajeaza adeptii sa devina ortodocsi. In schimb, cu ocazia rugaciunilor in xomun, ortodosilor li se cere să spuna rugaciuni care sa le protejeze convingerile. Daca scopul general ar fi mantuirea oamenilor, atunci s-ar observa rolul sfintilor si al Maicii Domnului, al icoanelor etc.
    Daca, dupa atatia ani de dialog, doar Ortodoxiei i se cere sa facă din ce in ce mai multe compromisuri, inseamna ca dialogul nu e sincer si trebuie abandonat. Nu sunt de acord cu politizarea Ortodoxiei dupa model catolic.

    • Reply
      MosNaespune

      Papa nu dorește nicio subordonare a bisericilor creștine ortodoxe. Dorește unirea creștinătății. Catolicismul este amenințat de secularizare, iar ortodoxia de o izolare păguboasă. Ambele biserici creștine surori au trebuință una de alta, pentru revigorarea creștinismului, pentru combaterea secularismului și izolării. Altfel ne paște pe toți creștinii riscul major că bisericile noastre sa se transforme in simple filosofii.
      Este imperios sa ne păstrăm credință creștină și tradițiile noastre. Mântuitorul a spus „Din ceeace va las, sa nu se schimbe nicio cirta!” In doua mii de ani de creștinism, sub imperiul vremurilor, s-au întâmplat multe și bune dar și rele. Oamenii sunt oameni și sunt supuși greșelii, numai Dumnezeu este perfect!
      Nu întâmplător, la Catedrala Eroilor, Papa și Patriarhul, se vor ruga împreună, vor spune rugăciunea de căpătâi ” Tatăl Nostru”, pe care Mântuitorul a spus-o prima data in gradina Ghetsimani, in seara premergătoare Patimilor, unde se zice: ” Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților nostri și nu ne da ispitei și ne apără de cel viclean! Amin!” Acesta este tot scopul întâlnirii Papei cu bisericile creștine. Sa nu uitam că Papa este urmașul lui Sf. Petru, dar și continuatorul pontificatului Roman. Iar noi românii, sa avem in vedere, că prima noastră recunoaștere oficială ca națiune Romana, că prima hartă a României Mari s-a stabilit la Vatican sub Papa Pius al IX-lea la anul 1853, cu șase ani înaintea Unirii Mici a Principatelor Române. Iată garanția sacra a dăinuirii României Mari! Ce se recunoaște la Vatican, nicio politica nu poate strica!
      Legăturile Bisericii Creștine Ortodoxe Române cu Vaticanul trebuiesc bine consolidate. De acolo ne va veni și recunoașterea că suntem urmașii primei civilizații europene, așa cum au afirmat și confirmat mari savanți ai lumii, precum Marija Gymbutas din America, Carlo Troya din Italia și savanții de la Cambridge și Upsala.

Postează un comentariu la X.