1

„Unde este minciună nu este iubire, nu poate să existe iubire” – Papa Francisc, la audiența generală

Papa Francisc a vorbit la audiența generală de miercuri, 14 noiembrie 2018, despre al optulea cuvânt din Decalog: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”.

A subliniat Papa Francisc în cateheza sa faptul că barfa poate face foarte mult rău, poate chiar să ucidă: „Câte bârfe distrug comuniunea datorită inoportunităţii sau lipsei de delicateţe! Mai mult, bârfele ucid, şi asta o spune apostolul Iacob în scrisoarea sa. Bârfitorul, bârfitoare sunt oameni care ucid: îi ucid pe alţii, pentru că limba ucide ca un cuţit. Fiţi atenţi!” – spune Sfântul Părinte.

Papa mai atrage atentia și asupra coerenței pe care suntem chemați să o punem în practică, învățând bineînțeles de la Isus. Spune Papa: „Evanghelistul Marcu relatează că «centurionul care stătea în faţa lui a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus: Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!» (15,39). Da, pentru că era coerent, a fost coerent: cu acel mod al său de a muri, Isus îl manifestă pe Tatăl, iubirea sa milostivă şi fidelă”.

Am reflectat la cateheza Papei Francisc împreună cu pr. Paul Căliman:

 

 

 

Comentariu (1)

  1. Reply
    Victoria Manspune

    Cu regret trebuie să spun , minciuna domina la fiecare pas, în schimb adevărul supara pe marea majoritate, chiar și pe persoanele în vârstă ,ceva de necrezut .

Postează un comentariu la Victoria Man