1

El Camino de Santiago, calea rugăciunii | Andra Crăciun, pelerin: „M-am rugat pe Camino cât nu am făcut-o toată viaţa. Acolo realizezi că, într-adevăr, fără Dumnezeu nu poţi face nimic.”

În acest sfârşit de săptămână, pelerini români care au luat-o la pas, în credinţă, pe El Camino de Santiago, Spania, se întâlnesc la Braşov.

În ambianţa munţilor, vor încerca să retrăiască momentele speciale trăite pe cel mai celebru şi provocator drum al vieţii: drumul Sfântului Iacob, cale de 800 de km ce duce spre Santiago de Compostela.

Drumul către Santiago este al treilea cel mai mare pelerinaj, ca celebritate, după cele către Ierusalim şi Roma. Traseele către Santiago de Compostela au puncte de pornire în toată Europa apuseană şi centrală, dar cel mai bine sunt marcate pe teritoriul spaniol cu o săgeată galbenă şi cu scoica pelerinului. 

Întâlnirea „Elcaminişti-lor” români la Braşov, la acest sfârşit de săptămână, e una  în spirit jovial, în dorinţa de a astâmpăra dorul după lunga cale a Compostelei care, aşa cum ne mărturiseşte Andra Crăciun, unul dintre pelerinii români şi iniţiatoare a acestei întâlniri de la Braşov, este una dintre marile experienţe ale vieţii.

„Mi-e dor de simplitatea vieţii de pe El Camino. Toată viaţa mea a fost rezumată în rucsacul de 6 kg pe care l-am purtat în spate 38 de zile” – spune Andra în interviul pentru Radio Maria: 

 

 

 

Comentariu (1)

  1. Reply
    Maria Cucspune

    Mulțumim pentru trăirea împărtășită!
    Este imposibil să nu lăcrimezi pentru fericirea celor care au parcurs El Camino, iar când auzi aceste impresii să nu îți pun întrebarea dacă ai face și tu față acestui miracol!?
    Lăudat fie Isus și preasfanta Sa mamă Fecioara Maria!

Postează un comentariu