2

Radio Maria România, un nou site lansat în luna Mariei

Luna August, lună închinată Maicii Domnului, ne aduce tuturor bucuria lansării noului site web Radio Maria România.


Conştienţi de cerinţele noilor timpuri, echipa Radio Maria s-a ostenit intens în ultimele luni la punerea în mişcare a noului site pe care ne bucurăm să vi-l prezentăm din prima zi a postului Sfintei Mării, ce ne conduce spre sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, praznic ce adună, an de an, mii de pelerini la lăcaşurile de cult închinate Mariei, mama noastră cerească, cea care oblăduieşte activitatea postului nostru de radio şi căreia îi închinăm şi noi, la rândul nostru, întreaga activitate şi întregul conţinut.

Noul site Radio Maria porneşte odată cu Mladifest 2017, festivalul anual al tinerilor care are loc la Medjugorje. Mii de tineri şi chiar adulţi cu inima tânără se reunesc în acest loc al Mariei, ridicând spre cer glasurile lor într-o rugăciune fierbinte adresată celei pline de har, celei împodobită cu dumnezeiască slavă, punând în ea tot dorul lor după Cer, toată mulţumirea pentru harurile primite, toată dragostea pentru Mama lui Dumnezeu, cea care ne mijloceşte tuturor de la Fiul ei haruri şi binefaceri. Acolo se află şi echipa Radio Maria România care, prin intermediul noului site, va transmite festivalul tinerilor de la Medjugorje.

Suntem recunoscători pentru performanţele pe care le poate atinge acum noul nostru site web, pe care vi-l oferim într-o formă uşor de utilizat. Meniul credem că este generos, iar prima pagină ne pune instant în contact cu grila de programe adusă la zi în fiecare moment. Tot pe prima pagină va fi postat şi mesajul Fecioarei de la Medjugorje, precum şi rubrica de evenimente pe care Radio Maria le transmite. Aici există, de-acum, posibilitatea de a urmări calendarul viitoarelor transmisiuni speciale pe care dorim să le transmitem nu doar audio, ci şi video, precum Mladifest 2017 – eveniment cu care inaugurăm aceste funcţii speciale ale noului site. Tot prima pagină ne pune în legătură rapidă cu arhiva de poze de la evenimentele la care Radio Maria ia parte, prin invitaţiile adresate de comunităţi, dar şi cele mai noi ştiri şi actualităţi din viaţa Bisericii se regăsesc tot în Homepage, în josul paginii.

Sperăm să putem imbunătăţi tot mai mult funcţiile şi oferta editorială a noului site, astfel încât ascultătorii care susţin constant Radio Maria, conştienţi de rolul său misionar, să poată avea acces la cele mai importante ştiri religioase şi la participarea în direct la înălţătoarele evenimente din viaţa Bisericii. Le mulţumim tuturor membrilor familiei Radio Maria pentru susţinere şi pentru grija arătată zi de zi pentru această mare familie a eterului, zi de zi în creştere, zi după o zi o rază de lumină ce încălzeşte suflete pe care doreşte să le lege de Dumnezeu.

Comentarii (2)

  1. Reply
    MURESAN EVA MARIAspune

    va gasim mai greu !! Dar ne vom obisnui!!

  2. Reply
    Monika Wolffspune

    Radio Maria este un program atit de inaltator care cu adevarat este o raza calda si stralucitoare precum Maicuta noastra Sfanta si care cu adevarat ma transpune prin minunatia sa profunda la o alta dimensiune/inaltime a vietii mai aproape de mirificul paradis ceresc….Multumesc radio Maria Monika Wolff, Londra

Postează un comentariu